Informații și date
Protecția datelor & Libertatea de informare
Intrarea în vigoare în luna Mai 2018 a Regulamentului general privind protecția datelor (G.D.P.R.) a atras în centrul atenției mai mult ca niciodată protecția datelor cu caracter personal.
În cadrul acestei atenții sporite se află o serie de reglementări ce implică riscuri comerciale și de reputație pentru organizații. Indiferent de mărimea afacerii tale sau de sectorul în care aceasta operează, înțelegerea și respectarea legislației privind protecția datelor și a libertății de informare este acum crucială.
Cu experiență de consultanță în acest domeniu, înțelegem provocările cu care se confruntă clienții noștri în abordarea acestui domeniu rapid de schimbare a legii și a practicii și am dezvoltat o expertiză tehnică în jurul legislației relevante și orientărilor de reglementare.
Ajutăm autoritățile publice să-și înțeleagă obligațiile, să se conformeze cererilor și reprezentăm clienții în fața Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal și, la nevoie, în fața instanțelor de judecată competente. De asemenea, recomandăm clienților care transmit informații organismelor publice să respecte această legislație și îi ajutăm să înțeleagă implicațiile și aspectele cheie pe care trebuie să le ia în considerare.
Protecția datelor
Consultăm clienți diverși cu privire la problemele de protecție a datelor, adesea cu dimensiuni deosebit de complexe sau sensibile. Colaborăm cu colegii din întreaga firmă, din toate domeniile (incluzând managementul reputației, servicii financiare și litigii) pentru a ne asigura că sfaturile noastre oferă o experiență mai largă și o înțelegere a contextelor particulare în care operează clienții noștri, precum și presiunile și oportunitățile cu care aceștia se confruntă. Experiența noastră variază de la asistarea și consilierea proiectelor de protecție a datelor și de confidențialitate în e-privacy, la consilierea cu privire la solicitările subiecților de acces la informațiile privind prelucrarea datelor cu caracter personal, la investigațiile efectuate de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, la consilierea cu privire la problemele legate de respectarea comercializării (marketingului) direct (atât comercial, cât și caritabil) și de folosirea datelor cu caracter personal pentru uz comercial. De asemenea, oferim consultanță clienților cu privire la problemele complexe de transfer de date transfrontaliere și la preocupările legate de protecția datelor în contexte comerciale și corporative mai largi.
Libertatea de informare
În timp ce organismele publice mai mari au deseori echipe dedicate libertății de informare, ajutăm acele organizații care au nevoie de consiliere specială în tratarea cererilor deosebit de dificile, în special în cazul în care sunt implicate informații sensibile sau în care aplicarea excepțiilor relevante în cadrul regimului juridic este deosebit de complexă. Deseori, solicitările organismelor publice vin în contextul unei chestiuni sau al unei dispute mai largi și ne asigurăm că autoritățile publice își îndeplinesc obligațiile fără a pierde din vedere acea imagine mai amplă. De asemenea, oferim consiliere organelor autorităților non-publice a căror informație este supusă solicitărilor unui departament guvernamental sau al unui organism de reglementare. Practica noastră variază de la consilierea privind excepțiile de la interesul public până la redactarea declarațiilor către organismele publice și reprezentarea clienților în fața instanțelor de judecată.