Instanțele de judecată clujene sunt tot mai des învestite cu soluționarea litigiilor de concurență neloială pornite de companii I.T. împotriva foștilor angajați neloiali.
În ultimii ani s-au înmulțit exponențial cazurile în care firmele de I.T. se văd puse în fața unei duble pierderi cu efecte financiare semnificative:
- pierderea angajaților atrași de obținerea imediată a unor venituri maximizate oferite pentru aceeași muncă direct de către beneficiarul serviciilor informatice și
- pierderea clientelei atrase de posibilitatea de diminuare a costurilor de proiect prin primirea acelorași servicii informatice de la aceeași persoană, pentru un preț mult diminuat.
În aceste situații, firmele de I.T. ajung să fie percepute atât de angajați cât și de clienți drept un simplu intermediar care la început este necesar, dar ulterior incomod. La fel cum adesea în piața imobiliară se dorește evitarea agenților imobiliari, și în domeniul informatic se ajunge la situația în care se încearcă evitarea intermedierii.
Problema principală este aceea de a găsi calea legală prin care să se realizeze această schimbare, pentru că piedici majore există atât din partea de legislație specială românească și europeană în ceea ce privește concurența neloială, secretul comercial și know-how-ul, cât și din zona de legislație a muncii.
Riscul încălcării normelor legale și a calificării faptei drept „concurență neloială”, în sensul dat acestei noțiuni de art. 2 din Legea privind combaterea concurentei neloiale nr. 11/1991, vizează atât persoanele angajate care pleacă cu clientela, cât și clientela care deturnează salariații. În plus, salariatul riscă să încalce obligația legală de fidelitate datorată angajatorului, stabilită cu titlu imperativ de Codul muncii.
De multe ori angajatorii încearcă să se protejeze de astfel de practici, punându-i pe angajați să semneze diverse acte adiționale la contractul de muncă, precum clauze de confidențialitate sau clauze de neconcurență. Însă în practică nici acestea nu au fost suficiente pentru stoparea trendului plecării salariaților împreună cu proiectele repartizate. Iar de aici se nasc numeroase litigii.
Într-un caz foarte recent aflat pe rolul instanțelor judecătorești din Cluj-Napoca, o astfel de clauză de confidențialitate a fost supusă analizei judecătorești, iar concluziile instanței au fost următoarele: „Tribunalul constată că din contract lipsesc elemente referitoare la activitățile ce sunt interzise salariatului la data încetării contractului, cuantumul indemnizației lunare, terții în favoarea cărora se interzice prestarea activității, precum și aria geografică unde pârâtul nu poate desfășura activitatea fiind în reală competiție cu angajatorul, conform prevederilor art. 21 alin. 2 din Codul Muncii, astfel că nu se poate reține că acesta cuprinde o clauză de neconcurență.’’
Este adevărat că trebuie observată și cealaltă față a medaliei. De multe ori angajatorii care pierd anumite proiecte importante născocesc adevărate teorii ale conspirației și dau vina pierderii clientului pe angajatul care a lucrat pe proiect, supunându-l pe acesta la stresul provocat de procedurile judiciare prin care este pusă sub lupă întreaga activitate a acestuia de la locul de muncă.
În speța citată, s-a reușit înlăturarea tuturor acuzațiilor aduse de o companie I.T. unui fost angajat învinuit că ar fi deturnat o parte din clientelă provocând companiei informatice o destabilizare financiară semnificativă. Procesul a fost câștigat prin respingerea tuturor capetelor de acuzare și prin obligarea companiei I.T. la plata unor cheltuieli judiciare în cuantum ridicat.